Istoria autismului
Autor: Elena Nedelcu
Tulburarea de spectru autist este o tulburare de neurodezvoltare care afecteaza modul in care o persoana comunica si relationeaza cu cei din jur.
Potrivit estimarilor realizate de Autism and Development Disabiliteis Monitoring, 1 din 68 de copii este diagnosticat cu tulburare de spectru autist, la nivel international. Aceasta statistica arata in fapt o crestere semnificativa a numarului de cazuri, in ultimii 30 de ani, iar justificarea acestei cresteri este data in mare masura de imbunatatirea metodelor de evaluare si diagnosticare a tulburarii de spectru autist.
Autismul are o istorie fascinanta dar care a fost lasata intr-un con de umbra pana de curand. Situatia aceasta a fost schimbata de Steve Silberman (lucrarea Neurotriburi, 2015) care a venit cu o abordare diferita a autismului, bazata pe acceptarea acestei neurodiversitati.
Tulburarea de spectru autist a fost introdusa in mediul medical in anul 1943 de un specialist in psihiatria pedriatica, pe nume Leo Kanner, care a observat ca 11 dintre pacientii sai pareau sa traiasca intr-o lume a lor si sa ii ignore complet pe cei din jurul lor.
Kanner a observat cum acesti copii erau retrasi in lumea lor, nu vorbeau unii cu altii, se panicau cand se produceau schimbari in mediu. Leo Kanner a afirmat ca problema lor se deosebea ‘’in mod marcant si unic’’ de orice alte situatii descrise anterior in literatura clinica si a numit-o autism (de la grecescul autos-sine) fiindca copiii respectivi pareau cei mai fericiti cand erau izolati de ceilalti.
In studiul realizat, Kanner a presupus ca aceste tulburari sunt prezente la copil din primii ani de viata iar capacitatile lor cognitive raman intacte, ipoteza ce va fi ulterior demontata de cercetarile din domeniu.
Leo Kanner realizeaza in lucrarea sa descrieri ale copiilor cercetati de acesta si colaboratorii sai:
“Tulburarea fundamentala,…, este incapacitatea copilului de a se raporta pe caile obisnuite la oameni si la situatii, inca de la inceputul vietii.” (Kanner apud Silberman, Neurotriburi)
Un an mai tarziu, Hans Asperger, un doctor din Austria, a descoperit, in clinica in care isi desfasura activitatea, pacienti ce prezentau o detasare fata de persoanele din jur, inclusiv fata de parinti si persoanele familiare. Spre deosebire insa de copiii diagnosticati de catre Kanner in 1943, pacientii lui Asperger se exprimau in propozitii complexe si aveau aptitudini complexe in domeniul stiintific-matematic. Aceste descoperiri au fost realizate in cadrul sectiei pentru copii ,dintr-un centru infiintat in 1911, in Viena, de doctorul Erwin Lazar. Hans Asperger impreuna cu psihologul Annie Weiss lucrau in cadrul acestei sectii.
Abordarea personalului din clinica se concentra pe a diagnostica copilul in urma observarii intense. Filozofia lui Lazar, adoptata si de personalul din clinica, era ca “doar urmarind copilul in timpul vietii de zi cu zi – la ore, la joaca, la cina, in timpul liber – , se puteau intelege dimensiunile reale ale problemei de care suferea” .
Timp de 10 ani, Asperger si personalul lui au examinat sute de copii cu un cumul similar de trasaturi: lipsa abilitatilor sociale, dificultate in adaptarea la noi reguli, comportamente repetitive, fascinatie fata de legi si programe. Pentru a clasifica starea acestor copii, Asperger a folosit termenul de “autismus”, pe care il considera o entitate naturala care ramane constanta pe tot parcursul vietii.
In cadrul cercetarilor, printre concluziile trase de Asperger s-a numarat urmatoarea:
“ copiii autisti au capacitatea de a privi lucrurile si evenimentele din jur dintr-un punct de vedere nou, ceea ce dovedeste, de multe ori, un grad de maturitate suprinzator. Abilitatea aceasta, care ramane prezenta pe tot parcursul vietii, poate duce, in cazuri favorabile, la reusite exceptionale pe care altii nu le-ar putea obtine“.- Hans Asperger
Pe data de 3 octombrie 1938, Hans Asperger a tinut primul discurs public din istorie despre autism, la Spitalul Universitar din Viena, in cadrul caruia si-a expus ideile si concluziile in studiilor sale. In urma acestui discurs public au crescut numarul de diagnosticuri cu autism, astfel iesea la iveala ca autismul nu era ceva deloc rar, se intalnea la toate categoriile de varsta si avea o gama variata de manifestari (Silberman, 2010).
Cu alte cuvinte, era vorba de un spectru si odata ce reuseai sa afli ce trebuie sa cauti, il vedeai cu usurinta in jur.
Citeste si :