Terapia de integrare senzorială

Mă bucură gândul că majoritatea cititorilor acestui articol, dacă nu toți, s-au întâlnit deja în practica copilului lor, ori măcar în teorie, cu Terapia de Integrare Senzorială (TIS). Este o componentă vitală a oricărei intervenții ce se dorește a fi utilă în ancorarea adecvată la mediu a persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist.

Și totuși, ce presupune mai exact această formă de terapie? Cum operează ea și ce le oferă micuților? De ce este atât de importantă?

Cu toții am observat că multe dintre persoanele diagnosticate prezintă diverse răspunsuri fie ele emoționale, fie comportamentale, la diverși stimuli din mediu. Desigur, nu apariția răspunsului este problema, ci forma pe care o ia acesta. Putem discuta despre o hipersensibilitate la lumină, la anumite zgomote, o rezistență crescută la alimente specifice, defensivitate tactilă, ori din contră, putem evidenția exemple de persoane pentru care niciuna dintre cele enumerate anterior nu par să fie suficiente în anumite momente, persoane cu un prag al sensibilității crescut care au nevoie de cât mai multă stimulare, uneori până la durere. Ne putem referi la copii care nu se pot deplasa pe o distanță de doi metri fără să intre în primul perete, primul obstacol apărut, copii care nu își pot menține postura, ori pentru care orice altă poziție corporală în afara celei verticale reprezintă un chin, copii care nu își pot menține echilibrul, copii care au nevoie să strângă, să muște, să atingă suprafețele din jur. Lista poate continua cu multe alte exemple și cu siguranță fiecare dintre dvs. o poate completa fără să ezite prea mult.

Ce este comun tuturor copiilor care prezintă un astfel de comportament este sintagma de „desincronizare senzorială”. Aceste diferențe senzoriale sunt numite adesea drept tulburări de procesare senzorială sau disfuncții de procesare senzorială și pot fi tratate doar prin TIS. Cu alte cuvinte, tulburarea de procesare senzorială reprezintă incapacitatea de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a le organiza corespunzător, a le interpreta și a permite oferirea unui răspuns adecvat, normal. Deși pentru majoritatea oamenilor acesta este un proces automat, pentru cei diagnosticați cu o tulburare de procesare senzorială lucrurile stau diferit. Ei nu experimentează aceste interacțiuni în același mod, planificarea lor neuronală fiind afectată.

Aici intervine TIS care trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei persoane în parte. Ea este valoroasă prin expunerea copiilor la stimularea senzorială într-un mod structurat și repetitiv, astfel încât creierul lor să se adapteze treptat și să le permită o procesare și reacție mai eficiente la stimulii din mediu.

Principalele arii vizate de TIS sunt următoarele:

-Funcțiile senzoriale bazale: tactil, vizual, auditiv, olfactiv, gustative;

-Sistemul vestibular – Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Aceștia sunt responsabili de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. Sistemul vestibular ne transmite în permanență informații valoroase cu privire la poziția noastră în mediu, poziția obiectelor care ne înconjoară, dar și măsura în care acestea se află în mișcare. Copilul cu desincronizare vestibulară are dificultăți în prelucrarea informațiilor referitoare la atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.

-Proprioceptiv – receptorii acestui simț se află în piele, mușchi, articulații, tendoane etc. și ne informează în legătură cu poziția corporală, poziția fiecărui segment al corpului nostru în raport cu celelalte, efortul pe care acesta îl depune pentru a duce la buna îndeplinire a unei activități, cât și până unde se întind mușchii, planificarea motorie (praxis-ul), stabilitatea posturii, sincronizarea, dar și altele.

Activitățile de tip senzorial pot fi de la simple la foarte complexe și întodeauna trebuie să le alegem în funcție de scopul și obiectivele vizate.

Este necesar să înțelegem că TIS este profund implicată în sporirea capacității de învățare, concentrare, atenție, în îmbunătățirea comportamentelor sociale, abilităților academice, în scăderea autostimulărilor, stereotipiilor, dar și altele. Vorbim despre atingerea autonomiei personale și nu doar beneficiile imediate ale unei astfel de activități.

Pentru astăzi am ales 4 activități pe care le puteți realiza cu ușurință alături de copilul dumneavoastră, fără să necesite o pregătire anume, ori o investiție mare de bani, dar care cu siguranță îl vor ajuta pe micuț, stimulându-l în cel puțin una dintre ariile menționate mai sus:

Masajul cu presiune

Mulți copii și adulți consideră că aportul de presiune profundă este calmant și relaxant. Acesta acesta este și motivul pentru care un masaj se simte atât de bine după o perioadă în care am fost stresați. De aceea, vedem că mulți copii care au dificultăți în autoreglare și procesare senzorială răspund pozitiv la instrumentele și activitățile care implică o presiune profundă. Din practica mea, cele mai simple metode de a-i oferi copilului un astfel de masaj au la bază fie o minge kinetică, fie o pătură. În cazul mingii, il putem așeza pe copil pe burtă sau pe spate, și începem să-l masăm în diverse moduri (bătăi, rotiri, simple mișcări față-spate etc.), important fiind elementul de presiune. Ne putem așeza la rândul nostru peste minge, dozându-ne greutatea, ori ne putem folosi exclusiv de forța brațelor. Varianta cu pătura implică înfășurarea celui mic în aceasta, ulterior masându-l ferm cu palmele într-o poziție, de preferat, orizontală.

Activități pe întuneric

O astfel de propunere vine din start cu stimulare în zona proprioceptivă și vizuală și doar imaginația ne poate opri din a continua și cu celelalte. Acest exercițiu poate presupune aproape orice, dar cu lumina stinsă. Putem încuraja copilul să găsească diverse obiecte folosindu-se de simțul tactil, olfactiv, ori îl putem echipa chiar cu o lanternă de care să se folosească în spațiul pregătit, ori îi putem cere să realizeze diverse activități motorii (să pună cârlige/mărgele pe sfoară, mărgele pe sfoară, trasee, să se incheie la șireturi, să-și indice părțile corpului etc.). V-aș sugera să începeți cu activitățile la care se descurcă fără niciun fel de problemă pe lumină.

Planificare motorie (praxis) la leagăn

Mergeți într-un parc și încurajați-l pe copil să se dea în leagăn. Provocați-l să vă ia din mână înghețata, mingea, portofelul sau orice altceva aveți la îndemână în timp ce face acest lucru. Mergeți cu sortatoare, jocuri de potrivire, incastre, orice știți că îi place copilului dumneavoastră și puneți-l să realizeze jocul respectiv în timp ce se află în mișcare. Un leagăn tip farfurie este minunat, permite copilului plasarea corpului în diverse poziții, dar nu vă lăsați descurajați dacă nu aveți unul. Important este ca cel mic să se afle într-un moment de tranziție, să se pregătească și să-și planifice următoarea mișcare (pentru care va avea puțin timp la dispoziție) astfel încât să încheie jocul. Spre exemplu puteți lua un incastru pe care să-l țineți la nivelul copilului, nivel dat de poziția leagănului și a pendulării, suficient de aproape cât să ajungă la el și să incastreze piesa pe care tot el o va lua de la dumneavostră când mișcarea leagănului îi permite acest lucru.

Întins pe spate, iar apoi aplecat

Mingea kinetică are o mulțime de folosințe, putând fi integrate într-o grămadă de exerciții și, totuși, acest simplu exercițiu se remarcă față de altele prin multitudinea ariilor stimulate. Luați un joc (puzzle, sortator etc.) și puneți-l pe copil să scoată piesele. Apoi separați tabla jocului de piese, plasându-le de o parte și de alta a mingii kinetice. Stând pe spate pe minge, copilul va trebui să se întindă și să ia câte o piesă, pe rând, de deasupra capului, să revină în poziția inițială verticală, iar apoi să se aplece pentru a o potrivi în joc. Acest lucru se va relua până când considerăm jocul încheiat. Este un exercițiu fantastic pentru vestibular, propriceptiv și praxis și, totodată, ajută mult la întărirea musculaturii. Receptorii gravitaționali se află în urechea internă astfel că nu există o modalitate mai bună de a antrena simțul gravitațional decât plasarea alternantă a capului în diverse poziții.